Pe parcursul „Epocii Ceaușescu”, România devine al patrulea mare exportator european de armament. În pofida acestui fapt, se pare că fostul șef de stat se visa laureat al Premiului Nobelpentru Pace. În acest sens, Ceaușescu face mari eforturi pentru a obține statutul de mediator în conflictul israeliano-palestinian (România fiind singura țară în contact oficial cu ambii beligeranți). Mai mult, în anul 1986, el a organizat un referendum pentru aprobarea reducerii cheltuielilor și personalului Armatei Române cu 5%. Acestea nu îl împiedică să oblige liceenii la pregătire militară, sub forma Detașamentelor P.T.A.P., să oblige studentele să facă armata, o zi pe săptămână, în primii 3 ani de facultate și să organizeze pregătirea militară a tuturor oamenilor muncii, sub forma Gărzilor Patriotice. În aceeași perioadă, la inițiativa dictatorului, sunt convocate frecvent mari „adunări populare” pentru susținerea păcii mondiale, la care oamenii sunt obligați să se prezinte. Principiul „neamestecului în treburile interne” este intens promovat de către dictatorul care dorea ca nimeni din exterior să nu-l acuze pentru dezastrul în care se afundă țara. Pe măsură ce își consolidează puterea, dictatorul devine paranoic: se visează măreț personaj istoric, pe linia lui Burebista, a lui Decebal și a marilor domnitori. Majoritatea oamenilor de cultură, obligați de susținătorii regimului, îl proslăvesc pe „Marele Cârmaci”. Ajutat de istorici obedienți, „Mult iubitul și stimatul” își permite să modifice istoria: Mircea cel Bătrân devine „cel Mare”, iar Ioan Vodă cel Cumplit devine „cel Viteaz”. Ceaușescu patronează un sistem politic de tip comunist, cu partid unic și alegeri falsificate grosolan: P.C.R. câștigă cu 99,7%. Oamenii se prezintă la alegeri în procent de 99,9% pentru a nu intra în vizorul Securității. Este clamată o „democrație socialistă” pe care oamenii trebuie să o accepte și să o laude în public.
