Peisajul social seamănă teribil cu cel descris de George Orwell în romanul 1984. Oamenii sunt mânați în turmă la demonstrațiile de susținere a regimului și a dictatorului. Elevii, studenții și militarii adună recoltele prin „muncă voluntar-patriotică” sau „practică agricolă”, eufemisme folosite pentru munca obligatorie. (Practica agricolă devine „materie de studiu” anuală în toate facultățile, „nota” obținută având pondere în calcularea mediei de absolvire). Întreaga țară capătă aspectul unui uriaș lagăr de concentrare, din care unii curajoși au încercat să scape trecând Dunărea înot, fugind cu câte un mic avion utilitar, sau cerând „azil politic” dacă aveau ocazia să iasă în Occident cu ocazia unor concursuri sportive sau artistice.