În 1990 un grup de experți canadieni angajați de Guvernul României pentru a da de urma banilor lui Ceaușescu, a propus arestarea lui Dan Voiculescu, dar investigațiile lor au fost oprite în mod nejustificat. Parlamentul însă a adoptat, în data de 14 octombrie 2008, raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigări si clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceaușescu, concluzia finală fiind ca fostul șef de stat nu a avut conturi sau averi depozitate in străinătate. „În doi ani de activitate, am invitat diferite persoane care au făcut parte din sistemul de stat de atunci, oameni din BCRE, jurnaliști care s-au ocupat de acest subiect. De altfel, tot raportul cuprinde mărturiile acestor persoane. Concluziile sunt bazate pe aceste mărturii. Concluzia comună a tuturor celor audiați a fost că Nicolae Ceaușescu nu a avut conturi în afara țării”, a declarat președintele comisiei de anchetă, senatorul Sabin Cutaș, agenției Mediafax.În primele zile ale revoluției din decembrie 1989 s-a vorbit mult despre conturile secrete ale lui Nicolae Ceușescu. La procesul din 25 decembrie 1989, membrii Tribunalului Militar Excepțional au pus întrebări legate de acești bani, dar ambii soți Ceaușescu au declarat că nu au nici un dolar pe conturi în bănci străine. Deși acuzația de delapidare a banilor statului român nu a fost inclusă între capetele de acuzare (care erau 4 la număr), totuși, în comunicatul care a fost difuzat de Televizune și radio, și a doua zi de presa scrisă, s-a adăugat un al cincilea punct cu următorul conținut:„Încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari, depuse în bănci străine;”